PILULA ROȘIE

Despre limitele pe care (nu) le trasăm celorlalți

Autor: Orlando Stoicescu 

Cea mai prețioasă resursă pe care o avem în viața asta este propria energie și de fapt aceasta este principala monedă de schimb în relația cu ceilalți. Energia pe care o investim in prietenii, relații, job-uri, discuții pe facebook, etc.

Ce se întamplă însă în momentul în care simțim că avem nevoie de un respiro? Continuăm, astfel frustrându-ne și obligându-ne corpul să funcționeze stresat ori ne luăm un time out?

Oare ce face majoritatea?

Acum puteți să observați de ce viața noastră este stresantă?

Si dacă e să fiu corect NU VIAȚA ESTE STRESANTĂ, NOI NE-O FACEM STRESANTĂ! De ce? Pentru că suntem învățați să fim ascultători și să nu punem probleme celor în poziții de autoritate, învățăm asta la școală, învățăm asta de la biserică, învățăm asta la locul de muncă… Și de aici tăvălugul, pentru că aplicăm strategia asta peste tot și apoi ne întrebăm de ce am ajuns unde am ajuns!

Si atunci ce putem face? Foarte simplu, să trasăm limite sănătoase în jurul nostru. Ceilalți își vor așterne cât le permitem și dacă nu le mai permitem se vor opri. “Și dacă nu se opresc?” probabil ar întreba cineva – dacă cineva nu se oprește înseamnă că nu îți respectă energia, nu îți respectă unicitatea, nu te respectă. Așa că ce poți face este să nu cedezi, ai pus limita și dacă nu îi convine, la revedere!

În cazul acesta unii vor folosi strategii de genul șantaj emoțional. Dacă așa ceva se întâmplă, îți recomand strategia: cu teroriștii nu negociezi. Nu uita că nu ești responsabil/ă pentru alegerile altora și nici pentru modul în care reacționează.

Tu ai reușit să trasezi limite sănatoase celor din jurul tău?

O zi frumoasa,
Orlando

Pentru a da share acestui articol: 

Pilule Roșii sunt consecința directă a procesului de decondițonare mentală și emoțională prin care am trecut și încă trec. Este cel mai frumos cadou pe care mi l-am făcut și îl recomand oricui indiferent de vârstă. Daca dorești să afli mai multe despre ce este și ce presupune acest proces, urmează link-ul de mai jos.

Orlando

ARTICOL - UNELTELE DECONDIȚIONĂRII

ARTICOL - UNELTELE DECONDIȚIONĂRII

DECONDIȚIONARE

DESPRE PROCESUL DE DECONDIȚIONARE

Dorești să primești pilulele pe email?

Pentru că postez mai multe astfel de pilule în fiecare săptămână, abonează-te la newsletter și ți le voi trimite alături de informații valoroase despre procesul de decondiționare mentală și emoțională

Te-ai abonat cu succes! Te rog să verifici dacă email-ul pe care l-ai primit acum este în inbox sau în folderul spam/trash.