Pentru a ne adapta la mediu a trebuit sa facem orice, in mecanismul defensiv mental existand aceasta directiva. Asa ca de mici am acceptat conditionarea celorlalti pentru a ne fi bine in moment, pe termen scurt insa daca ne gandim pe termen lung, oare asta a fost decizia inteleapta?

„DA, pentru ca altii (parintii, profesorii, mentorii, etc) au stiut mai bine”. Problema e ca au stiut pentru ei insa cine le-a dat dreptul sa ii modeleze pe ceilalti dupa asemanarea lor. Daca incerci sa inveti o maimuta sa fie un tigru, mult succes si suntem atat de diferiti si construiti diferit incat putem considera (metaforic) faptul ca fiecare om este in sine o specie distincta.

Si sa fie totul si mai si, un mesaj important „noi suntem unul” a fost tradus la o frecventa joasa in „trebuie sa fim/sa traim/sa ne imbracam/sa ne fardam/sa ne…” ca unul, ca celalalt si am ajuns o societate de copiatori. Si da, o sa imi spuneti ca exista studii ca peste 90% dintre oameni sunt copiatori si doar mult mai putin de 10% sunt cei care creeaza cu adevarat. Oare chiar asa e sau mecanismul defensiv mental a peste 90% dintre oameni a ales ca a copia este un stil de viata care le asigura supravietuirea?

In loc sa ne bucuram cu totii de unicitatea fiecaruia, ca doar asta inseamna (din punctul meu de vedere) ca suntem unul, fiecare in unicitatea sa completand unicitatea celuilalt, am ajuns sa fim artificiali, sa fim blocati in vieti anoste, cariere artificiale, modele false si multa publicitate.

In loc sa ne bucuram de ciudateniile celorlalti, atat timp cat nu sunt exagerate din nevoia disperata de a atrage atentia, le detestam, ii excludem pentru ca majoritatea nu e ca ei. O sa iti spun ce tot spun de foarte multi ani, daca cineva ma face ciudat, ii multumesc pentru ca imi vede unicitatea, daca cineva imi spune ca sunt normal inseamna ca am devenit artificial.

Tu cum te vezi, esti un/o ciudat/a sau intri in categoria oamenilor „normali”?

O zi frumoasa,
Orlando