Din motive dogmatice religioase, iubirea de sine a fost scoasa in afara normalului si inlocuita cu iubirea de Dumnezeu insa aici e cea mai mare capcana: nu ai cum sa cunosti divinitatea decat prin tine! Nu ai cum sa percepi realitatea decat prin tine! Nu ai cum sa il cunosti pe Dumnezeu decat… ai ghicit… PRIN TINE!

Un om credincios poate pupa icoane si sa se duca la slujbe si sa execute mecanic toate traditiile religioase, daca nu se iubeste pe sine nu va avea o viata buna. Imi pare rau, asta e adevarul, daca ai o parere proasta despre tine, te vei agata cu dintii de persoane/situatii/Dumnezeu pentru a te simti stabil si nu acolo vei gasi stabilitatea, nu acolo vei gasi echilibrul, nu acolo il vei gasi pe Dumnezeu.

Ma intorc la acest “ma iubesc”, este cea mai simpla metoda de a creste stima de sine si increderea in fortele proprii, a iti spune in fiecare zi, cel putin o data “ma iubesc”. A iti spune cand lucrurile merg bine dar mai ales cand merg mai putin bine – acela e momentul ideal sa o faci.

Ce face majoritatea insa? Se cearta, se invinovateste, se rusineaza, se infurie pe sine. De ce? Pentru ca puterea lor e in exterior si la fel si iubirea. Iubirea vine doar de la ceilalti sau doar de la Dumnezeu si pentru a o obtine incearca o subtila inconstienta manipulare emotionala pedepsindu-se, aratandu-le celorlalti sau divinitatii ca le pare rau si ca au nevoie de iertare.

Cand te iubesti, te intelegi.

Si inca ceva: daca te-ai certat prea mult timp, acest “ma iubesc” nu va merge din prima, vor trece luni pana vei observa ceva insa cand vei simti caldura acelui “ma iubesc” pe care ti l-ai adresat si zambetul ti se va aseza pe fata, o sa iti dai seama ca merita. De aceea e necesara perseverenta, insa “ma iubesc”-ul este cea mai importanta rugaciune adresata noua si in acelasi timp divinitatii.

O zi frumoasa,
Orlando