Mentalitatea de victima porneste intotdeauna de la cum mediul inconjurator ne „distruge”. Totul e plasat in exterior pentru ca trebuie sa existe calaul pentru victima. Victima adora calaul, il iubeste chiar, ii cere sa faca parte din viata sa si daca acel calau dispare, victima intra in panica si incepe sa-l caute peste tot si de multe ori in ceilalti.

O victima stabila e o victima care le cere celorlalti sa aiba grija de el/ea, le cere celorlalti sa fie responsabili pentru el/ea si le cere acestora sa negocieze cu calaul.

Insa daca acel calau este imaginar, cu cine ar putea sa negocieze acestia? Oare nu este doar o metoda pentru a avea o viata de rahat?

Suntem responsabili pentru viata noastra, totul porneste de la curajul de a trece peste statutul de victima si a renunta la calau. Cel mai greu e sa renunti la calau, pentru ca nu mai ai la cine sa te raportezi, nu mai ai pe cine sa dai vina, simti ca ti se ia presul de sub picioare. Dupa cum am scris mai sus, ne place calaul!

Pentru a deveni responsabili e esential sa nu le mai cerem celorlalti sa aiba „grija” de noi. Le putem spune nevoile noastre, pentru ca daca nu le spunem de unde sa le stie, insa aici se pune punct. Ceilalti nu sunt responsabili de nevoile si dorintele noastre si nici de indeplinirea lor. Daca devenim cersetori ai vietii, nu ne putem bucura nici macar de ceea ce primim pentru ca am devenit atat de dependenti de cersit incat ne place mai mult actul decat rasplata.

Insa asta e o viata traita la un nivel de intelegere scazut, o viata in dependenta totala de mediul inconjurator si in care lucrurile bune nu se intampla niciodata (pentru ca nu le percepem asa). Cand incepi sa intelegi si nu mai ceri, observi ca primesti.

O zi frumoasa,
Orlando