PILULA ROȘIE

Despre cei care mi se plâng și mă acuză că nu empatizez cu ei

Autor: Orlando Stoicescu 

In ultima perioada am fost facut cu ou si cu otet de mai multe persoane pentru ca nu am vrut sa ii ascult cand se plang. Am fost acuzat ca nu sunt empatic si ca nu ma deschid fata de ei, ca sunt rece si narcisist.

Si am de gand sa procedez la fel in continuare, indiferent de cat de mult ma vor uri unele persoane.

Motivul? Pentru ca scopul meu in viata nu este sa fiu „mama ranitilor”, am facut asta mai bine de 30 de ani din viata si rezultatele au fost groaznice. Am fost „bun” cu oamenii considerand ca exista rau. I-am stopat, indirect, din propria lor evolutie pentru ca i-am ascultat cand se plangeau si am incercat sa ii fac sa se simta mai bine, astfel aratandu-le (fara sa vreau) ca acel comportament este unul sanatos.

Motivul pentru care oamenii aleg sa se planga atat de mult si sa isi duca „povestea” mai departe este pentru ca gasesc un umar benevol pe care sa o faca. Schimbarea nu este intotdeauna cu „feel good” si „floricele”, schimbarea necesita sa stai in starea aia de rahat si sa o lasi sa te patrunda. Daca gasesti in exterior cauza, tot ce faci este sa o prelungesti. Si da, la inceput asa va fi, vei da vina pe exterior insa e alegerea ta daca o faci o zi, o saptamana, un an sau toata viata.

ATENTIE: E o diferenta intre a te plange pe umarul cuiva si a plange pe umarul cuiva. A doua varianta este sanatoasa pentru ca ramai in interiorul tau, iti pastrezi centrul si in acelasi timp imparti acel moment cu cineva. Ii poti spune ce te doare, ca iti e greu si ca simti nevoia sa te descarci, e natural, e omenesc. Atunci te deschizi cu adevarat, atunci iti arati vulnerabilitatea, atunci te conectezi cu adevarat la celalalt. A te plange insa este atunci cand arunci in exterior tot, e vina cuiva, viata e de vina sau guvernul sau persoana care s-a uitat urat la tine la semafor. Si ce amuzant este ca persoanele care mi se plangeau ma acuzau ca nu ma deschid dar oare ele se deschideau sau doar doreau sa mai gaseasca inca un motiv pentru care viata lor e de rahat si ca nimeni nu ii asculta (si m-au gasit pe mine)?

A te plange e atunci cand consideri ca exteriorul tau are ceva cu tine si daca te plangi, DA – are. Exteriorul iti doreste raul, e un BAU BAU si stii de ce? Pentru ca asta crezi! Si ceea ce crezi devine realitatea ta si intr-o lume in care poti crede orice vrei, ai ales sa crezi asta.

Si pentru ca mi se vor mai plange oameni, o spun de pe acum – o sa ascult insa nu o sa am reactie la obiectul plangerii. Vrei sa te ajut, vrei sa te ajuti? Atunci arata curajul sa fii vulnerabil, sa plangi, nu sa te plangi. Nu conteaza ca o faci stangaci dar fa-o. Si daca nu esti gata, te rog sa revii in momentul in care esti ori opreste-te, nu mai vorbi. Ma poti acuza cat vrei ca sunt intr-un mod sau altul, doar cred ca iti dai seama ca e doar o incercare ratata de manipulare emotionala, insa e alegerea ta si o respect.

Viata este un sir de alegeri asa ca fa-o pe cea care te ajuta (eu unul am luat decizia care sa me ajute pe mine).

O zi frumoasa,
Orlando

Pentru a da share acestui articol: 

Pilule Roșii sunt consecința directă a procesului de decondițonare mentală și emoțională prin care am trecut și încă trec. Este cel mai frumos cadou pe care mi l-am făcut și îl recomand oricui indiferent de vârstă. Daca dorești să afli mai multe despre ce este și ce presupune acest proces, urmează link-ul de mai jos.

Orlando

ARTICOL - UNELTELE DECONDIȚIONĂRII

ARTICOL - UNELTELE DECONDIȚIONĂRII

DECONDIȚIONARE

DESPRE PROCESUL DE DECONDIȚIONARE

Dorești să primești pilulele pe email?

Pentru că postez mai multe astfel de pilule în fiecare săptămână, abonează-te la newsletter și ți le voi trimite alături de informații valoroase despre procesul de decondiționare mentală și emoțională

Te-ai abonat cu succes! Te rog să verifici dacă email-ul pe care l-ai primit acum este în inbox sau în folderul spam/trash.