Daca e sa ramanem cu ceva in viata asta sunt povestile noastre, cu durerea si bucuria asociata. Si toate povestile sunt incredibile, sa stai sa asculti un om cand se destainuie cu lacrimi in ochi despre iubirea vietii sale este o minune in sine.

Si cu totii avem aceste povesti si daca le-am asculta e foarte posibil sa nu mai avem nevoie de filme sau seriale doar simpla ascultare a omului de langa ar fi suficienta. Si de fapt aici avem situatia dureroasa, am ajuns atat de inchisi si defensivi fata de cei din jur ca NU II MAI ASCULTAM. Nu ne mai minunam de viata celor de langa noi pentru ca am ajuns sa dam banii pe bilet la cinema pentru a vedea o poveste romantata a unora pe care niciodata nu ii vom cunoaste.

Nu mai stim sa ne deschidem, nu mai stim sa ascultam, nu mai stim sa fim umani.

Nu e nimic rau in a vedea un film, ce incerc sa iti spun ca viata fiecarui om este demna de Oscar, fiecare om are ceva ce iti poate transmite, sa te faca sa razi, sa plangi sau pur si simplu sa te pierzi in vorbele sale. Am uitat cum sa facem asta si recunosc si eu sunt unul dintre cei care a uitat. As vrea sa imi aduc aminte si imi doresc din tot sufletul sa pot sa ascult un om cu lacrimi in ochi la fel cum privesc un film genial. Imi doresc din tot sufletul sa pot trai viata la acea intensitate, sa ma pot conecta cu acea intensitate, sa gust fiecare secunda, sa fiu PREZENT.

Am de gand sa fiu din ce in ce mai prezent in viata mea si a celor din jur. Tu ai curajul sa accepti aceasta provocare?

O zi frumoasa,
Orlando