Traim intr-o societate unde suntem invatati ca cineva trebuie neaparat sa ne aprobe urmatorul pas. La scoala primeam note in functie de realizarile noastre (sau lipsa lor), apoi luam un examen in care ni se aproba faptul ca putem sa intram in campul muncii ca absolventi de liceu, apoi niste profesori care ar fi vrut sa faca orice altceva ne aprobau diploma la facultate, apoi aprobare din partea sefului apoi aprobare din partea oricui si tuturor.

Si asa s-a creat un sistem in care unii lanseaza ordinul de sus, si pe masura ce coboara pana jos se executa indiferent daca se doreste sau nu de executant, am ajuns sa fim prizonieri si sa consideram ca e normal. Am ajuns sa ne construim legi si dogme si ziduri si bariere pentru ca „prostimea” tinuta la nivelul de jos (tineti minte harta constiintei a lui Hawkins) sa taca si sa faca. Daca cei de dinaintea noastra construiau o societate in care copiii erau educati sa isi ridice nivelul de intelegere, nu de cunostinte, poate era altfel situatia acum (nu perfecta, doar altfel).

Dar intr-o societate bazata pe intelegere nu mai existau bogati si saraci, pentru ca uitandu-ne din nou la harta constiintei, primul pas spre eliberare este pasul CURAJULUI. Cei care erau pe punctul de a fi inrobiti aveau curajul de a spune NU celor care incercau sa ii inrobeasca (prin povesti ca robia e spre binele lor).

Pentru a reusi sa traiesti liber este necesar sa te eliberezi de aprobarea celorlati, sa scapi de tiparul acesta bolnavicios care ne-a adus aici. Nu zic sa nu cerem feedback sau sa cerem ajutorul cand avem nevoie, doar acestea sunt lucruri pe care un om curajos le face, ci sa nu mai cautam aprobarea familiei, prietenilor nici macar sotiei/sotului.

Si chiar daca o dam in bara, o vom da pana vom invata sa fim liberi, doar copilul mai cade pana invata sa mearga. E posibil ca ceilalti sa se uite ciudat la noi, sa incerce sa ne dea sfaturi necerute despre ca ce facem nu este ok si va recomand sa le luati sfaturile, ii intoarceti frumusel cu spatele si sa le bagati sfaturile necerute direct in… Ce va arata acea persoana e ca NU ARE INCREDERE ca puteti reusi si incearca, de cele mai multe ori inconstient, va tine dependenti ca apoi sa va spuna plini de mandrie (nivelul de sub curaj) „ti-am spus eu ca asa o sa fie”.

Inca o data iti recomand sa nu iti fie frica de esec, asta e, e posibil sa o dai in bara de mai multe ori pana vei reusi dar si cand vei reusi, pazea! Viata este un proces de adaptare asa ca ofera-ti permisiunea sa invati sa te adaptatezi. Cere feedback si recomandari de la persoane care au mai trecut prin situatii asemenatoare dar iti recomand ca niciodata sa nu (mai) incerci sa cauti aprobarea cuiva pentru ca tot ce vei face e sa renunti la potentialul tau si sa stagnezi in mocirla conditionarii.

Pentru a trece linia spre curaj ai nevoie doar de… CURAJ!

O zi frumoasa,
Orlando